Nevrincea

Prezentare și mențiuni istorice

Nevrincea, în maghiară Nőrincse, în ucraineană Неврінча, în rusă Невринча, în spaniolă Nevrincha, este un sat ce face parte din comuna Bethausen din județul Timiș, România.

Etimologie

Localitatea a fost menționată pentru prima dată în limba latină de către cronicarii maghiari în forma Neurinche (fon."Nevrince"). Acest lucru nu trebuie să ne facă să credem că satul era maghiar, pentru că nu e cazul, e vorba de simplul fapt că maghiarii au scris istoria la propriu și datorită însemnărilor lor avem azi acces la date prețioase despre localitate. O ipoteză a originii denumirii localității Neurinche (fon."Nevrince") e numele de botez Laurențiu sau Lavrentie (în varianta slavizată), mai exact o formă arhaică a numele Laurențiu, folosită de maghiari, Neurenche (fon."Nevrence"). Posibil ca terenurile din zona satului să fie aparținut unui anume Laurențiu sau să fie fost vreo căpetenie locală, nu știm detalii exacte dar e plauzibil.

Oscilația între scrierea cu "L" și cea cu "N" era frecventă în maghiara veche de aceea și în cazul denumirii așezării, observăm că inițial a fost menționată cu "N", apoi de-a lungul secolului XV așezarea e menționată cu "L" apoi iar cu "N". Această formă arhaică maghiară de scriere cu "N" a numelui Laurențiu o observăm până aproape de zilele noastre, de exemplu în drama Tündöklő Jeromos (Strălucitorul Jeromos) din 1936 a scriitorului maghiar secui Áron Tamási, unde unul dintre personaje este Nőrinc (formă arhaică a numelui Laurențiu). Sesizați asemănarea cu Nőrincse, denumirea maghiară a satului. La fel, găsim din nou un personaj Nőrinc în lucrarea Jézusfaragó ember (Omul dăltuitor de Isus) din 1937 a altui scriitor maghiar secui, József Nyirő.

O asemănare între scrierea numelui de botez Laurențiu și numele localității este și în secolul al XV-lea, când atât în anul 1444 cât și în 1469 satul e menționat cu "L", Lewrynche (fon. "Leurince") dar si Lőrincse (fon. "Lorince") iar numele de botez Laurențiu îl întâlnim în unele documente ale acelor vremuri sub forma Leurinch (fon. "Levrinci" sau mai derabă "Leurinci") în 1420 și 1453, sau Lewryncz (fon. "Leurinț") în 1475, forme de tranziție ale numelui de botez, spre varianta cunoscută azi, Lőrinc, Lőrincz.

Diferențele de scriere observabile de-a lungul timpului pot fi apărut și din lipsa de standardizare.

Încă dinainte de marea schismă creștină din 1054 dar și după aceasta, acest nume era cunoscut creștinilor atât celor de rit latin (catolic) cât și celor de rit grecesc (ortodox) pentru că au existat personaje istorice, slujitori ai Bisericii ca Laurențiu al Bizanțului, episcop al Bizanțului între 154 și 166 sau Laurențiu de Roma cunoscut și ca Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul sfânt ce a trăit în secolul al III-lea.

Primele forme ale numelui de botez Laurențiu în limba maghiară, Leurenche și Neurenche (fon. Levrence, Nevrence), sunt menționate pentru prima dată în documentele din anul 1211, în registrele abației benedictine Tihany din Ungaria.

"in Ungheria, dove il nome Lőrinc(Leurenche, Neurenche) appare per la prima volta nel 1211, e più precisamente nei registri prediali dell’Abbazia di Tihany. Per quel che riguarda i cambiamenti fonetici Laurentius > Lőrinc (Nőrinc), le diverse fasi sono ben attestabili e ricche di letteratura specifica."

(sursa, LŐRINC NELL’UNGHERESE E LORENZONELL’ITALIANO - FÁBIÁN ZSUZSANNA -BENCZE ÁGNES)

Uneori observăm scrierea documentelor maghiare în latină cu "v", alteori "w" alteori "u", alteori vedem numele scris cu ch", trebuie întâi menționat că literele "v" și "w" în scrierea latină au fost folosite aleator pentru a desemna litera "u". Exemplu: "Iesvs Nazarenvs Rex Ivdaeorvm".

De ce scriau maghiarii în latină? Pentru că era un fel de limba franca, era limba elitelor, folosită în administrație și viața religioasă, până în 1844 limba latină a fost limba oficială a statului maghiar, bineînțeles nu și a populației de rând.

Până în 1836 versiunea oficială a legilor era în latină, până în 1840 învățământul superior, universitar era și el tot în limba latină, limba maghiară fiind doar o materie de studiu, dar după acest an clerul și toți profesorii trebuiau să cunoască sau să învețe obligatoriu limba maghiară.

Problemele în statul multietnic apărând după 1844, an din care limba latină nu mai era permisă nici în parlament.

(sursa: The Politics of Language and Nationalism in Modern Central Europe by T. Kamusella, The Hungarian Case p 445)

Formarea localității

A spune cu exactitate cum a apărut Nevrincea e poate cea mai grea misiune, orice am spune despre fondatorii sau locuitorii inițiali e o presupunere despre o perioadă istorică îndepărtată și despre care s-au păstrat puține date dar mai ales e greu să spunem că datele ajunse la noi, notate sau prezentate de unii sau alții de-a lungul vremurilor, reprezintă și adevărul sau sunt o referință obiectivă.

Vatra satului e cel mai probabil zona cunoscută din bătrâni ca Săliște, acolo era situat satul, casele erau răsfirate până sus pe deal. Vorbim de perioada de dinainte de 1770, nu de colonizarea maghiară ulterioară, de după 1900. Acest lucru e dovedit de prima hartă imperială unde Nevrincea e menționată ca Neverinza Temeschwarer Banat (1769–1772) - First Military Survey

Observați cum în jurul anului 1770 majoritatea caselor erau la vest de actualul cimitir al satului, câteva spre Glavița și mai multe spre și pe deal, nu la est ca acum. De asemenea mai avem un grup de case în zona plațurilor de lângă Glavița, lângă pășunea satului, aproape de izvorul de animale. Acolo iarăși pe Glavița avem în perioada secolului XIX o moară, cealaltă fiind tot pe Glavița în zona Săliște.

Ca și cum să întărească aceste afirmații apelăm la DEX care ne spune ce este o "săliște" și de ce din bătrâni îi spunea așa:.

șíliște (-ti), s. f. – 1. Vatra satului. – 2. Pustiu, loc pe care s-a aflat altădată o populație. – Var. seliște, săliște. Megl. seliști. Sl. (bg., sb., cr.) selište

Pe harta imperială din anii 1869-1887, vedem o locația însemnată ca "Satul bătrân". De aici iarăși putem trage concluzia că e vorba de vatra satului Habsburg Empire (1869-1887) - Third Military Survey (1:25000).

Deci așa se explică de ce zona respectivă a primit denumirea de Săliște, cuvânt de origine slavă care ne ajută să deslușim istoria acestei zone și unde s-a format inițial Nevrincea.

Atestare

1372

Așezarea e menționată pentru prima dată în legătură cu un eveniment petrecut în 20 iunie 1372 când Stan, cneaz de Neurinche (fon. "Nevrince") trimite un om să lucreze la șantul cetății Orșova.

Începând cu 1371 sunt menționați cei care trimit oameni.

"Az orsovai vár építéséhez berendelt munkások lajstroma."

Iar cneazul Stan din Nevrincea e menționat în 20 iunie 1372

1372. juu. 20

"Stan kenezius de Neurinche I hominem destinavit"

(sursa, Századok, Magyar Történelmi Társulat, 1900).

Influența slavă

Titlul de cneaz e de origine slavă, cu sensul de "duce", "domn", un fel de șef al așezării. Apoi, numele Stan e și el de origine slavă, provine din limba veche slavă, de la numele Stanimir sau Stanislav, formate din Stan „a sta, a dura în timp” și mir „pace” sau slav „slavă”, având semnificația „a instala”, „a dura în timp pacea sau slava”, la noi, s-a încetățenit și a devenit frecventă forma scurtă, Stan.

Pentru a stabili influențele și afla mai multe despre locuitorii acelor timpuri din zona satului, cred că e important să ținem cont și de alte câteva influențe de origine slavă prezente în zonă, ce nu pot fi doar simple coincidențe, cum sunt:

Canalul Glavița (Гла̀вица), de la "glava" cu sensul de cap mai mic, vârf. Sensul poate fi acela că pârâul ce vine "de la vârf", "de sus".

Glavița mai e cunoscută local ca Cimiș sau Timișel pe hărțile austro-ungare.

Dacă ne referim la Glavița ca o localitate dispărută, atunci, teoretic ar trebui să fie fost pe deal sau așezată undeva mai sus, alte localități cu denumirea Glavica (Glavița) ce se găsesc fie în Serbia, fie în Croația sau Bosnia și Herțegovina, și au în comun faptul că sunt așezate pe deal sau lângă o stâncă, vârf.

Glavița nu e doar un nume de localități la slavii din sudul Dunării, este și denumirea unor plaje aflate în zone mai muntoase, ca de exemplu:

În Muntenegru, la Sveti Stefan există o plajă numită Crvena glavica (Capul roșu) Crvena Glavica

De asemenea în Croația în localitatea Dugi Rat există o plajă numită Glavica (Glavița), observăm peisajul montan în împrejurimi Glavica Beach

Localitatea aflată în imediata vecinătate, Cliciova, nume cu o clară rezonanță slavă, mai amintim Cutina (nume care există și în Croația, apoi satele Marina Kutina și Prva Kutina din Serbia. Reamintesc și satul din apropiere, cu denumire slavă, Cladova. Atât Cladova cât și Cliciova facând parte din aceeași comună, Bethausen, ca și Nevrincea. Deci elementul slav este foarte puternic și dovedește probabil o conviețuire și amestecul de populații în zonă, amestec care s-a pierdut în negura timpului prin asimilare.

Poate nesemnificativ, dar demnă de menționat este prezența unui arhaism rar păstrat în graiul locuitorilor, "progage" (progade) - cimitir, cuvânt de origine slavă (din vsl. podgradije „suburbie” (Frățilă, MDA)) DEX, înainte era folosit cu referire la cimitirul din curtea bisericii.

Cele menționate nu trebuie să ne facă să credem că Stan era slav dar așa cum notează Neagu Djuvara în scrierile sale, este probabil că populațiile daco-romanizate (valahe) traiau cu precădere în zona munților, să ne amintim de valurile succesive de migratori ce atacau și distrugeau în acele timpuri tot ceea ce era în calea lor. Despre slavi Neagu Djuvara spune că s-ar fi așezat la câmpie, pe văi. Iar ulterior poporul român a luat naștere prin simbioza populațiilor daco-romane cu cele slave, învingând elementul latin.

Realitatea tristă pentru mulți oameni este să conștientizeze că poporul român, după factorul latin, e mai mult slav decât dac. Sunt o mulțime de dovezi ignorate cu desăvârșire într-un bias de confirmare colectiv. Nu putem compara poporul român în spațiul european, să emitem concluzii despre cine suntem, neavând nici cea mai vagă idee despre lumea slavă și asemănările dintre slavi și români.

În acest sens voi cita ce spune și Prof. univ. dr. Lizica Mihuț Universitatea de Vest „Aurel Vlaicu” despre influența slavă asupra poporului român.

"Influența slavã, privitã în ansamblu, a fost cea mai puternicã. Cu toate acestea influența slavilor este destul de neglijată în istoria României. Nu ne referim aici la influența țărilor slave, precum Rusia sau Polonia sau influența liturghiei slavone, ci influența populației slave care trăia pe terioriul țării noastre, coabitând cu românii: fiecare județ din România are nume de locuri de origine slavă, mai multe sau mai puține, dar există. Şi ce am luat de la ei? Păi cam de toate, probabil că jumătate din tot ce considerăm pur românesc este împrumutat de la slavi, dar de multe ori adaptat și îmbunătățit: cuvinte, expresii, proverbe, folclor, mitologie, elemente de port tradițional, tradiții de orice fel, de la întâmpinarea cu pâine și sare până la mâncatul colivei și cozonacului și de la zmei la vârcolaci. A existat o perioadă în care așa-zișii patrioți credeau că tot ce e românesc trebuie să fie de origine latină (până și toponimele slave se explicau ca fiind latine, de exemplu Craiova ca venind din Castranova, iar Slatina ca fiind din latinescul Salatina), dar acum e mai la modă ca totul să fie moștenire de la daci. Puține mituri și obiceiuri s-au păstrat de la romani, și chiar și mai puține de la daci. De fapt, în multe domenii, ce am moștenit de la daci și romani este insignifiant în comparație cu ce am împrumutat de la slavi. Influența slavă se simte atât la nivel fonetic cât și lexical. Până la 20% din vocabularul limbii române este de origine slavă (a iubi, glas, nevoie, prieten). Totuși, multe cuvinte slave sunt arhaisme și se estimează că doar 10% din lexicul limbii române contemporane este de origine slavă. Împrejurãrile în care s-au produs aceste împrumuturi în Epoca Veche sunt conviețuirea cu slavii, cãreia îi corespunde o fazã de bilingvism, iar dupã aceea , asimilarea, pe teritoriul țãrii noastre a slavilor de cãtre români ,situație în care elementele slave au pãtruns în vocabularul limbii noastre. Dacă avem în vedere și alte împrumuturi, putem afirma că influențele exercitate asupra limbii române sunt foarte variate și că ele explică mult discutata progenitate a vocabularului românesc judecată în ansamblu. Este interesant de remarcat că aceste influențe nu au alterat esența latină a limbii noastre, în schimb au influențat fizionomia ei lexicală până într-atât încât și-au asigurat un loc aparte printre celelate idiomuri neolatine."

1440

Un anume Ștefan Forro de Nerenthe e menționat ca om de mărturie.

1444

Ladjus și Mihail, fiii lui Forro de Lewrynchye (fon. Levrincie) le-ar reveni satul omonim. Printre altele sunt menționate și localitățile Cheba (fon. Ceba), Legetes (fon. Legheteș), Felsewlegetes (Felsőligetes - Lighitișul de Sus) zis și Chyura (fon. Ciura sau Șura (Șiura)) și Welkfalva (fon. Velcfalva).

Chyura (fon. Ciura sau Șura (Șiura)) probabil localizată între Cliciova și Valea Lungă, undeva pe dealul Ciurii (Șiurii), de aceea probabil îi și zicea Lighitișul de Sus.

De aici aflăm un alt detaliu important, satul dispărut numit adesea Ciura, era de fapt Lighitișul de Sus. Probabil o așezare lângă satul Lighitiș, și el astăzi dispărut.

Welkfalva sau alteori menționată ca Velcsestfalva, Welchesthfalwa, Velkócz, Velcsest, Velcse, fonetic Velcest sau Uelcest a fost o așezare situată lângă râul Bega.

O curiozitate despre această așezare Welkfalva, nu știu câtă relevanță are dar e o mare coincidență faptul că sursele maghiare localizează această așezare azi dispărută, lângă râul Bega iar cuvântul welk de origine indo-europeană, regăsit în limbile baltice, welk, poate fi tradus prin, umed, umezeală, baltă.

(sursa: welk)

Altă ipoteză despre Welchesthfalwa este că ar putea fi denumirea unei așezări dacoromane (valahe) dată de populații slave sau germanice. Atât slavii cât și germanicii îi numeau pe latini cu termenul vlah, sau derivate. De exemplu triburile germanice îi numeau pe galo-romani, "welche", adică romani (latini), deci acest Welchesthfalwa ar fi putut însemna în limbajul unor populații germanice sau slave din zonă, o localitate populată de vlahi.

1491

Este atestat un anume Ioan Fodor de Lewriuclie (fon. Levrinclie?) ca martor, opozant la introduceri în posesie, el e un proprietar de pământ, cu oarecare autoritate. Nu este cunoscută descendența lui Ioan Fodor și nici apartenența etnică, poate fi fost la fel de bine român sau maghiar, numele de familie este maghiar, de la fodor, în traducere creț. Iar familia Fodor ulterior a fost dovedit că era bilingvă.

Legătura lui Ioan Fodor cu viitoarea familie nobiliară Fodor este dovedită prin faptul că posesiunile Nevrincea și Welcbych (fon. Velcbic?), se regăsec ulterior în patrimoniul imobiliar al familiei Fodor. Dragoș-Lucian Ţigău în lucrarea sa despre familia nobililor Fodor, este de părere că puternica familie nobiliară a acelor vremuri, Fodor, posibil să își aibe originea în Nevrincea.

1493

Un anume Sandrin Șișman de Lygethews (Ligheteuș) e menționat la o introducere în stăpânire.

1539

Pe data de 12 august 1539 Ioan Zápolya îi dăruiește lui Paul Sebessy de Lipova, familiar al curții sale regale, posesiunile Lewrynche și alte patru localități aflate probabil în vecinătatea imediată, actualmente înglobate terenurilor agricole din Nevrincea (Welchych (fon. Uelcici), Chwra (fon. Ciura), Chaba (fon. Ceaba), Lyghethys (fon. Lighetiș)), foste ale nobililor Ștefan și Ladislau Șișman, decedați fără băieți. Introducerea în stăpânire nu s-a făcut fără probleme, se opune un grup de nobili, în numele unor nobile doamne.

Între 24 iunie 1539 și 13 ianuarie 1547 Francisc Fodor de Welkfalva, urmaș al lui Ioan Fodor este prezentat ca nobil.

Tot din 1539, începând cu domnia Isabellei de Jagiello (soția lui Ioan I Zápolya) și continuând cu fiul acestora Ioan Sigismund Zápolya (Ioan al II-lea, rege al Ungariei și principe al Transilvaniei din 1570, se menționează că pârcălabii din Caransebeş - la mandatul principilor ardeleni - au indeplinit lucrări în Nevrincea, Zyena şi Velcse, precum şi în alte comune ca şi când în apropiere nu era altă autoritate politică.

(sursa, Analele Banatului serie veche, iulie-decembrie 1929)

1542

Un act din 24 martie 1542 ne spune că nobilii Francisc Fiat, Francisc Fodor și Francisc Moise erau frați după mamă. Acest amănunt atestă nu numai căsătoriile succesive ale unei femei nobile, ci și înrudirea a trei neamuri distinse, dintre care Fiat de Armeniș a fost una din cele mai puternice familii din Banatul medieval.

1560

Pe 27 aprilie 1560 este consemnat sfârșitul lui Francisc Fodor, dată la care erau menționați și copiii săi: Mihai și Adviga (a treia generație a familiei).

(Numele Adviga este o formă medievală a numelui Hedviga și probabil era "la modă" atunci datorită celei ce a fost Hedviga de Anjou (1373-1399), fiica regelui Ludovic I al Regatului Ungariei, care a condus în uniune personală și Regatul Poloniei și Croația, fiind primul monarh femeie al Poloniei, canonizată în calendarul catolic în 1997 de către Papa Ioan Paul al II-lea.)

1573

Pe 25 iunie 1573 e consemnată împotrivirea nobilului Mihai Fodor față de introducerea lui Mihai Balasfy în posesia moșiilor Nevrincea și Welchiest din districtul Caransebeșului.

Pe 19 noiembrie 1573 Mihai Balasfy a renunțat în favoarea lui Mihai Fodor la toate drepturile sale asupra moșiilor Nevrincea și Welchiest, însă nu gratuit, ci în schimbul a 65 de florini. Acest amănunt sugerează fie că moșiile fuseseră grevate de datorii, posibil un zălog, fie că proprietarul de drept a făcut concesii, dorind să scape cu orice preț de un lung și istovitor proces, așa cum avusese parte în anii 1561–1568.

1598

Încă o consemnare conform căreia nobilul Francisc Fodor avea câțiva slujitori în Nevrincea si în Welchiest, toți par a fi români. Pe nume Jancha (fon. Iancea), Myza (fon. Mița), Bwkwr (fon. Bucur) în Newrinche (fon. Neurince), Petrus Flora în Welchiest.

1723

La 1723 aflăm numai aceste comune în cercul Lugoj: Lugoj, Hezeriș, Biniş, Hodoș, Herendești, Lugojel, Harmadia, Dragoești, Ficatar, Sinersig, Chisătău, Belinț, Ohaba, Jabăr, Gruni, Coștei, Părul, Sâlha, Ceba, Nevrincea, Valea-lungă Satumic, Oloșagul-vechiu și nou, Visag,Sacoș și Honorici.

(sursa, Analele Banatului serie veche, iulie-decembrie 1929)

1766

Nevrincea face parte din districtul Lugoj, cercul Lugoj, alături de Valea Lungă, Hezeriș, Coștei și alte localități din zonă. Cliciova face parte din cercul Sărăzani alaturi de Sudriaș, Fârdea, Coșevița și alte câteva. Balinț, Cladova, Cutina și Leucușești alături de alte câteva localități fac parte din cercul Lunca.

1781

Se atestă că acum Nevrincea face parte din plasa Bulci, după ce în 1779 a apărut noul comitat Caraș. Alături de Nevrincea în plasa Bulci mai sunt Balinț, Cladova, Cliciova, Coșteiu Mare, Coșteiu Mic, Cutina, Păru, Sâlha, Susani, Valea Lungă, în total 40 de localități.

1808

Se menționează pentru prima oară denumirea cu "a" la sfârșit, Nevrincsa.

1819

Din datele culese între anii 1819–1869, cimitirul era situat peste drum de capătul grădinii casei cu nr 1, casa Goleț, plațul de peste drum înspre Glavița. Vorbele care circulau din bătrâni sunt confirmate și de crucile de pe harta imperială Hungary (1819–1869) - Second military survey of the Habsburg Empire

1834

Atestarea inițială a bisericii ortodoxe "Nașterea Maicii Domnului".

(sursa: datele publicate în Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei, 2012)

1847

Se înființează plasa Bega, Nevrincea este arondată acestei plase alături de Balinț, Cladova, Cliciova, Cutina, Leucușești, Gruni, Păru, Sâlha, Susani, Coșteiu Mic, Coșteiu Mare, Hezeriș, Valea Lungă, în total 33 de localități.

1851

În locul plaselor Bega, Bulci și Carașova se înființează plasele Bocșa și Făget. Nevrincea este rearondata plasei Lugoj împreună cu alte 58 de localități, în timp ce Cliciova, Cladova, Cutina, Leucușești, în total 84, sunt arondate plasei Făget.

1857

Pe fondul unui puternic curent "latinist" și al tensiunilor cu sârbii acuzați de "despotism bisericesc" și încercare de subjugare a credincioșilor din Banat, se face și în Nevrincea trecerea la Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma.

Tensiunile din Banat au fost atât de serioase încât la data de 15/27 iunie 1848 sub conducerea lui Eftimie Murgu în cadrul adunării naționale ținute la Lugoj s-a cerut înlocuirea literelor chirilice, "potcoavă", eliminarea limbii și cărților sârbești din Biserică, lepădarea numelor date de preoții sârbi la hirotonire și folosirea numelor românești în "escu". De partea cealaltă în 1855, patriarhul de la Carlovăt, cu episcopul sârb de la Vârșet și cu viitorul Mitropolit Andrei Șaguna, anatemizează Gazeta Transilvaniei de la Brașov, literele alfabetului latin și interzic printr-o circulară numele de sorginte "antică" insipirate din istoria Romei. Soluția la aceste probleme a fost una radicală, separarea românilor de sârbi și trecerea la Biserica Unită cu Roma.

(sursa: Cultura Creștină, Revistă Lunară, anul XVI, iunie 1936)

1858

Specia de flori Gagea spathacea (Hayne) e identificată și în Nevrincea.

"in nemoribus humidis ad Szilha versus Nevrincsa, Cottus Krasso, Apr. Maj"(HEUFFEL 1858: 174/210; NEILREICH 1866: 49, fide HEUFFEL; ZAHARIADI 1964: 181-182)."

(sursa: KANITZIA 18 ,BOTANIKAI FOLYÓIRAT SZERKESZTI: KOVÁCS J. ATTILA, NYUGAT-MAGYARORSZÁGI EGYETEM SAVARIA EGYETEMI KÖZPONT – BIOLÓGIAI INTÉZET, SZOMBATHELY, 2011)

1869

Apar primele date despre populația așezării, satul are 374 locuitori, din care greco-catolici 353, ortodocși 12, romano-catolici 7, israeliți (iudaici) 2.

1871

În ziarul "Albina", anul IV, nr. 13, publicat la Pesta (Budapesta) în 23 februarie 1871 sunt menționați cei ce au contribuit la colecta de ajutor, însumând 5 florini și 11 coroane, aceștia sunt următorii:

1. Sfânta Biserică 1 fl.
2. Mich. Rainu, par. 1 fl.
3. Pet. Pintea, inv. 50 cr.
4. N. Francescu, D. Francescu, Craciunu Neda, câ­te 20 cr.
5. P. Francescu, Dim. Logosianu, V. Cioroganu, Isfanu Albulescu, G. Tardiu, Luca Boianu, Luca Cioroganu, L. Margineantiu, Ant. Schrander, Mit. Cioroganu, V. Ursulescu, M. Cioroganu, câte 10 cr.
6. Dor. Francescu 8 cr.
7. J. Francescu, J. Popoviciu, câte 6 cr;
8. G. LugoBianu, J. Barianu, G. Francoscu, F. Cernianu, V. Francescu, J. Cioroganu, Maria Schlesinger, câte 5 cr.
9. Jonu Cioroganu, Ana Cioroganu, J. Cioroganu, Anutia Cioroganu, câte 4 cr.

Pe 6 decembrie 1871 la alegerea membrilor comitatului Caraș, printre cele 37 de cercuri electorale este inclusă și Nevrincea, ca și comună, Nevrincea face parte din cercul Coșteiu Mare, doar 5 persoane aveau drept de vot (adica cei înstăriți).

(sursa: periodicul Albina, Anul VI, nr 97)

În acele vremuri doar cei înstăriți aveau drept de vot iar femeile n-aveau drept de vot de fel, Noua Zeelandă a fost prima țară care a acordat drept de vot femeilor în 1893, în Europa prima a fost Finlanda în 1907, România a acordat drept de vot femeilor prin Constituția din 1938.

1880

În august 1880 se desfășoară o activitate de inspectare forestieră. Se notează numărul de copaci pe categorii, stejar, carpen, ulm, apoi grosimea medie, stocul de cherestea în metri cubi, vârsta copacilor etc. Echipa este formata din 5 oameni.

1883

Nicolae Nestor, din comuna Întregalde, Alba, fost vicar al Hațe­gului, după studiile teologice la seminarul central din Budapesta, e amintit ca fiind hirotonit de preot greco-catolic celibatar și dispus administrator parohial în Nevrincea.

(sursa: Fóe bisericescă-politică, 8 Februaie 1902)

1884

Preotul Mihail Raini din satul Nevrincea intră în posesia unei cărți din Țara Românească, datând din 1729 pe care se semnează ca aparținîndu-i la data de 10 august 1884.

„Această sfîntă liturghie este a c. preot Mihail Raini din satul Nevrincea 84... august 10 zile".

E vorba de cartea:

DUMNEZEESTILE SI SFINTELE LITURGHII A CELOR DINTRU SFINŢI PARINTILOR NOŞTRI A LUI IOAN ZLATOUST, A LUI VASILE CEL MARE ŞI A PREJDEŞTENII. Acum intr-acestaş chip tipăriti!. În zilele prea luminatului domn şi obliiduitoriu a toată Ţara Rumânească, Ioann Nicolae Alexandru voevod, cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei, chir Daniil. In sfnta Mitropolie a Bucureştilor. La anul dela Hs. 1729. De cucearnicu întru preoţi popa Stoica Iacovici

(sursa: București. Materiale de istorie și muzeografie V. 1967)

1887

În Erdészeti lapok din 1887 se scrie despre pădurea din Nevrincea (porțiunea aflată pe drumul ce duce de la Balinț la Lugoj) constatându-se că majoritatea copacilor sunt uscați. Se consideră că neglijența a dus la această situație, pentru că a fost arsă pădurea și puieții în mod repetat (din spusele bătrânilor). Cauza distrugerii pădurii nefiind superficialitatea solului sau seceta.

1888

Pe 26 februarie 1888 corul din Cliciova concertează la Nevrincea sub condu­cerea preotului Petru Irimescu și a învățătorului Ioan Barboniu. S-a cântat: Mulți ani, Arcașul, S'o vedi mamă, Opinca, Hora Sinaei. Tătarul, Hora Griviței și altele. După concert a urmat petrecere cu dans.

(sursa: Familia, 1888, Anul XXIV)

1891

Pe 8 mai 1891 mai multe persoane au parte de o "mulțumită publică" pentru donații către biserica din Nevrincea, e vorba de Filipu Albulescu cu soția Rafila care au donat 2 candele din bronz și 5 icoane, văduva Rosana Frențescu, 2 icoane, și O. D. Mitru Balintu "măcelăria" și curatorul bisericii-catedrale din "Lugoșiă" cu soția Nasta, 1 iconă. Semnează: Petru Pintea, paroh greco-catolic.

(sursa: Foia bisericescă-politică 23 mai 1891, nr 21)

1892

Pe 5 martie 1892 Parohia Nevrincea contribuie la colecta cruceriului cu 3 florini și 50 de coroane.

(sursa: Unirea, anul II, nr 10)

1893

Pe 22 februarie 1893 se naște Dumitru Neda, teolog greco-catolic, profesor, ziarist.

1894

Pe 2 decembrie 1894 în "Foaie bisericescă-politică", numarul 51, editat la Blaj, se menționează ca Victor Mihaly de Apșa, episcop greco-catolic al Eparhiei de Lugoj, a contribuit la restaurarea și ridicarea unor biserici, printre ele e menționată și biserica din Nevrincea. De asemenea se menționează că a contribuit și la renovarea școlii din sat în timpul cât a ocupat funcția, din 1875 până în 1895, după acest an devenind mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma.

1895

George Albulescu din Nevrincea este menționat în categoria marilor proprietari români de terenuri cu 403 iugăre cadastrale (katasztrális hold, magyar hold) 1 kat. hold (kataszteri hold) = 0,575466 ha (hektár). Adică avea aproximativ 230 de hectare de teren.

1901

Ziarul Unirea în numărul din 27 iulie 1907 menționează organizarea unui concurs pentru ocuparea postului învățătoresc-cantoral din Nevrincea (Dieceza Lugojului).

1904

Pe 24 decembrie 1904 George Albulescu, proprietar din Nevrincea este atestat în lista membrilor viriliști din comitatul Caraș-Severin.

(sursa: Tribuna Poporului, decembrie 1904).

În aceeași listă a viriliștilor români e menționat printre alții și Coriolan Brediceanu. Virilist era un contribuabil care plătea un impozit mare și care, datorită acestui fapt era membru de drept al consiliului comunal sau al celui județean fără a fi ales și avea dreptul de a participa la alegerea deputaților din parlament.

1907

Pe 29 martie 1907 ziarul "Tribuna" din Arad, anul XI nr 61, se arată îngrijorat de sporul demografic al românilor din Nevrincea, o creștere de doar 0,15% pe an.

Pe 28 iulie 1907 George Albulescu, amintit din nou ca "mare pro­prietar" în Nevrincea, semnează, împreună cu alte persoane din satele învecinate, prospectul pentru a crea o nouă întreprindere românească, Institutul de credit și economii „Leucușana", societate pe acțiuni în Leucușești. Capitalul societății este proiectat la 30.000 de coroane, împărțit în 600 de coroane a câte 50 de coroane acțiunea.

1908

Autorizație, deviz, descriere tehnică, schițe privind desecarea unui teren și regularizarea unui pârâu în Nevrincea.

1909

Pe 11 mai 1909 ziarul Tribuna Poporului, în nr 90, critică decizia de aducere la Nevrincea a 70 de gospodari și 15 muncitori maghiari din zona Alföld.

Pe 15 septembrie 1909 adunarea generală a Reuniunii învățăto­rilor români greco-catolici din Tinutul Lugojului, programată la Raffna, în zilele de 21 și 22 septembie ale aceluiași an. Pe ordinea de zi este și o prelegere practică de istorie: » Sântul Ste­fan» (Szt. István) de d. P. Sarmeș. învățător în Nevrincea.

(sursa: Tribuna Poporului, Arad nr 189)

Tot în anul 1909 apar hotărâri, procese verbale și corespondență privind extinderea rețelei de telefonie și instalarea de posturi telefonice în mai multe localități printre care și Nevrincea, în aceste documente apare de exemplu și dispunerea stâlpilor pentru rețea între Bocșa și Ezeriș (Caraș-Severin).

1910

Localitatea are 839 locuitori, sub aspect religios: 470 romano-catolici, 345 greco-catolici, 9 ortodocsi, 7 de confesiune evanghelică, 5 israelită și 3 reformați. Comunitatea maghiară devine majoritară în localitate.

Numărul etnicilor maghiari ajunge la 476, reprezentând 56,7%.

(sursa: Dr. Kókai Sándor - A Bánság történeti földrajza (1718-1918))

1910

Satul e menționat în documentele maghiare cu numele Nőrincse, o denumire cât se poate de apropiată de Nőrinc, forma arhaică a numelui de botez Laurențiu. Această formă a numelui de botez scrisă cu N se mai întâlnește foarte rar în zilele noastre. Cum ar fi la secui, zonă unde se păstrează cuvinte din limba maghiară veche. Formele numelui Laurențiu (Lőrinc) cu N, (Nőrinc, Nőrke).

(sursa: Magyar nyelv (1862) szótárunk szerint NŐRINC szó jelentése, értelmezése: tájdivatosan, különösebben a székelyeknél am. Lőrinc; l. ezt.)

1911

Pe 26 iulie 1911 ziarul "Românul" din Arad publică în numărul 152 o invitație la petrecere pentru data de 2 august 1911, cu Reuniunea "Concordia" din Oravița-Română, în ziua Sf. Prof. Ilie, în grădina de la "Coroana Un­gară" din Oravița-Montană, eveniment realizat cu concursul dlui înv. Valeriu Sas din Nevrincea.

1911

Biblioteca Poporală Cliciova-Nevrincea e menționată cu 35(41) volume, ea aparține Asociațiunii pentru literatură română și cultura poporului român.

(sursa: Revista Transilvania, nr 5, 1912)

1911

Atestarea Bisericii romano-catolice, denumită și "Biserica dintr-un milion de cărămizi".

1912

Pe 18 ianuarie 1912 Petru Pintea, este menționat din nou în Foaie bisericească'politică ca preot în Nevrincea, acesta contribuind cu 10 coroane pentru biserica greco-catolică din Iancahid.

1914

"Biblioteca Poporală Cliciova-Nevrincea" are acum 76 de volume.

(sursa: Revista Transilvania, nr 7-9, 1914)

Conform spuselor lui Bálint Sándor, pe vremea administrației maghiare localitatea a fost considerată o moșie a trezoreriei. Informațiile orale culese de acesta povestesc despre mai multe familii din Sándorfalva, de lângă Szeged, inițial atrase la Şişterea în Bihor în 1900 și alungate de acolo, care au prins rădăcini la Nevrincea după multe greutăți. Acestora li s-au alăturat țărani săraci din Temesköz (zona de câmpie dintre Mureș, Tisa și Dunăre).

(sursa: Bálint Sándor: A SZEGEDI NAGYTÁJ HELYSÉGEI)

1918

Marea Unire

1920

În ciuda schimbărilor survenite în urma Primului Razboi Mondial, în 1920 Nevrincea atinge un număr record de locuitori, 884 locuitori, comunitatea maghiară din Nevrincea ajunge la 543 de persoane, reprezentând 61.4% din totalul locuitorilor.

(sursa: Dr. Papp Antal jelentése a miniszterelnöknek. Krassó-Szörény megye közoktatásügyéről)

1921

Pentru anul școlar 1921/1922 e menționată școala elementară cu predare în limba maghiară din Nevrincea, cu un număr de 6 clase, 2 profesori și 96 de elevi.

(sursa: A magyarság helyzete a Román-Bánságban a két világháború között)

1924

În anuarul cunoscutei edituri românești Socec & Co, reședința secretariatului cercual având 848 de locuitori este Cliciova. În Nevrincea sunt menționați, primarul satului: Ciorogariu Luca; notar: Zbegan G.; învățători: Bartha Augustin, Jurca Ioan; învățătoare: Ghinescu Elisa; preoți Csokan(Ciocan) Ioan, Mielea Iuliu; cârciumar: Racz Andrei; cizmar: Lupșa Iosif; comercianți: Kulkan Iulia, Sebi Anton; fierari: Kerni Bela, Racz Pavel; Cooperativa de credit, presedinte: Kiss George; proprietari de moșii: Albulescu George cu 400 iugăre.

1936

Episcopul martir greco-catolic de Lugoj, Ioan Bălan, după consacrarea în funcție la Blaj, la data de 18 octombrie 1946, venind cu trenul face un popas la Nevrincea.

1940

Pe 11 mai 1940 Parintele Dumitru Neda, în calitate de redactor la Foaia Bisericească, vorbește despre sentimentul recunoștinței față de memoria celui ce a fost cândva Vasile Hossu, episcopul greco-catolic al Lugojului, apoi al Gherlei (văr primar cu Ioan Hossu, tatăl viitorului episcop cardinal Iuliu Hossu, martir al Bisericii Române Unite cu Roma), și spune despre episcopul greco-catolic al Lugojului, Vasile Hossu, că la 5 mai 1905, vlădicul Vasile a venit la Nevrincea în vizită canonică și la examenul școlii primare confesionale din această parohie, plăcându-i răspunsurile, îi făgăduiește să-l ajute, îi va da bani de drum să meargă la Blaj, îl "povățuiește" prin scrisori și îl dă în seama altor doi capitulariști. Motive pentru care Părintele Neda scrie că nu-l va uita nici­odată.

1942

Franțescu Gheorghe din comuna Nevrincea câștigă premiul cel mare, 50.000 de lei la concursul de împușcat ciori inelate. Concursul a fost organizat de Ministerul Agriculturii. În cadrul campaniei desfășurate la nivel național, până la 1 mai au fost omorâte 55.266 ciori, prețul plătit de Minister pentru o cioară omorâtă fiind de 15 lei.

(sursa: Carpații, anul 10, nr. 10, 15 octombrie 1942)

1947

Un anume Sebestyén Pál născut la Nevrincea în 09.07.1915 este consemnat ca profesor în satul Hajmáskér, districtul Veszprém, Ungaria

(sursa: Vefleveltar.hu)

1948

Începând cu 1948 începe trecerea credincioșilor greco-catolici sub tutela Bisericii Ortodoxe, în contextul noilor împrejurări politice.

1956

Lighitiș are 155 locuitori, Valea Lungă Maghiară are 114 locuitori și apare în statistici separat de Valea Lungă Română.

1966

Populația Lighitișului scade dramatic de la 155 locuitori la doar 23 de locuitori, se declară 9 români, 14 maghiari.

În Valea Lungă Maghiară situația e catastrofală, în 10 ani populația scade de la 114 locuitori la doar 2 locuitori și de acum localitatea e inclusă împreună cu Lighitișul.

1968

Prin Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, Nevrincea este inclusă în componența comunei Bethausen (Bethausen, Cladova, Cliciova, Leucușești, Nevrincea).

Extrase din anexele aceleiași legi menționează desființarea satului Lighitiș și unificarea cu Nevrincea.

196?

Conectarea la rețeaua electrică.

1977

Numărul locuitorilor în Nevrincea ajunge la 263.

1989

Revoluția din 1989 salvează satul de la dispariție și transformare sa în teren agricol.

După căderea comunismului clădirea CAP-ului (Cooperativei Agricole de Producție) este vandalizată.

1992

Minim istoric pentru perioada ultimelor decenii ale secolului XX, 205 locuitori.

1992

Episcopia romano-catolică desființează parohia Nevrincea.

199?

În sat se așează mai multe familii de ucrainieni.

199?

CFR, Căile Ferate Române nu mai pun în vânzare bilete în halta Nevrincea, gara este închisă.

Clădirea gării din Nevrincea este vandalizată și distrusă din temelii.